Murim… ca mâine
E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…
Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.
tot Magda Isanos…
si tot draga mie!
… unii mai veseli, altii mai tristi, asa cum ne-a lasat D-zeu pe pamant! stiti de ce imi plac oltenii? ca se uita mirati cum Oltul o ia la stanga la un mment dat….astept ceva despre moldoveni!
Foarte frumos, dacă ne gândim că totuşi Dumnezeu nu are nevoie de ochelari pentru că oricum vede… ar trebui să fim atenţi tot timpul ce citim şi cum, nu?